Negocierea este un proces de schimb. Căutați oportunitățile de
încheiere, acestea ar putea face diferența la concesiile pe care le
faceți.
Ca și cum ar fi fost ieri, le văd și acum fețele –
încruntate, rigide, de neînduplecat. Contextul era destul de inofensiv –
o sală mica de ședințe din hotelul în care lucram ca și manager de
vânzări. De o pate a mesei stăteam eu, împreună cu directorul general
iar de partea cealaltă erau cei doi manageri seniori ai unei mari firme
de calculatoare, care aveau sediul situate la douăzeci de mile mai jos
pe stradă.
Au solicitat "Vin gratuit pentru masa principală,".
"Nu e mult ce cerem, având în vedere dimensiunea evenimentului," și
aveau dreptate. 50 de participanți; cinci nopți într-un week-end de
iarnă, când în alte condiții nu am fi avut nici o rezervare; încasare
bună la bar, cheltuieli făcute, petrecând timp plăcut, cu ocazia
reîntâlnirii unei echipe de oameni de vânzări – era o afacere importantă
pentru un hotel din centrul orașului, care avea probleme să umple
camerele pe perioada sfârșitului de săptămână, deci vroiam foarte tare
să câștigăm.
Dar îmi amintesc că a apărut această întrebare
bizară la un moment dat. Mi se părea că mai avem multe aspect de
discutat și că aspectele importante mai trebuiau discutate. Foarte
repede am și răspuns la întrebare, zicând că vinul din partea case nu e o
problemă. În logica mea, acest lucru demonstra un gest important pentru
ei; vroiam foarte tare să câștigăm clientul și aveam aici acest
“morcov” care putea să-mi îmbunătățească relația cu clientul. Am
continuat cu "Sigur, nici o problemă," gândindu-mă că ne putem permite
foarte ușor să le oferim 4 sticle de vin alb și 4 sticle de vin roșu,
din vinul casei.
Întâlnirea a continuat și alte câteva
discounturi au fost acordate, până când a apărut o nouă întrebare
ciudată. De această data, ne întrebau dacă ar fi posibil să apgradăm
două camere, fără a plăti pentru diferență. În fiecare ar trebui să fie
și o camera de zi, astfel încât să poată desfășura câteva activități
acolo. Mai mult, au solicitat să umplem minibarul celor două camera, cu
băuturi, iar prețul acestora să fie cel de
achiziție și nu prețul
de vânzare al hotelului. Până să iau aer, colegul meu confirmase cele
două solicitări. Am înțeles de ce a făcut-o – ambele concesii erau mici
pentru noi și, din nou demonstram flexibilitate și interes să câștigăm
afacerea.
Întâlnirea a continuat; alte solicitări pentru favoruri
mărunte din partea lor și multe concesii din partea noastră. În cele
din urmă, s-a semnat înțelegerea și am închinat în cinstea noastră (se
întâmpla în anii 1980!) cu câteva pahare de gin-tonic. Totul era în
regulă din partea noastră și la fel și din partea lor – cel puțin – așa
credeam. S-a dovedit că mai erau alte câteva aspect care trebuiau
clarificate (din punctul lor de vedere, nu și din al nostru!), dar odată
ce acelea au fost lămurite, conferința s-a desfășurat.
Apoi a
urmat cina festivă – mai bine zis, dimineața de după, ca să fiu mai
exact. La ședința de dimineață, am fost abordați de managerul de
banqueting, cu întrebarea "Ce a fost cu navetele de Chablis și
Chateauneuf du Pape?" Directorul general și cu mine ne-am uitat unul la
celălalt uimiți. "Mi-a spus," a continuat managerul de banqueting, de
această data din ce în ce mai indignat, "că le-ați oferit o navetă de
Chablis și una de Chateauneuf du Pape pentru cina festivă!" Cinstit, nu
am făcut-o, dar nici nu am confirmat exact ce fel de vin le oferim
gratis, așa că am ales să nu zgândărim penele organizatorilor la finalul
unui eveniment profitabil și am trecut-o neobservată.
Am și
uitat de aceste lucruri, pâna ce am ajuns la Cursul Scotwork Avansat de
Dezvoltare a Abilităților de Negociere și am auzit trainerii vorbind
despre încheierea unei înțelegeri și acordul asupra lucrurilor care au
fost negociate, înainte de a semna înțelegere. Atunci mi le-am
reamintit.
Mi-am amintit că am fost surprins la întrebarea cu
vinul din partea casei, când încă mai aveam aspect majore de discutat.
Acum recunosc că cele mai frecvente oportunități de încheiere pe care le
avem sunt generate de întrebări din partea celorlalți legate de
detalii. Răspunsul la astfel de întrebări ar trebui să testeze dacă
celelalte aspecte din negociere sunt acceptabile, pentru a mai face doar
acea concesie finală. Dacă nu recunoașteți ce se întâmplă, negocierea
va continua – cum s-a întâmplat și în cazul nostru – și veți putea
ajunge să faceți și alte concesii nu neapărat necesare pe măsură ce
jocul continuă.
Apgradarea camerelor a fost o altă oportunitate
de încheiere ratată și mai mult, am eșuat să evaluăm valoarea concesiei
(care pe noi nu ne costa nimic) din prisma lor. Probabil am fi putut
apela la lista noastră de dorințe și să cerem termene de plată mai
scăzute sau o scrisoare cu referințe bune în schimbul concesiilor
noastre (la fel cum, evident, puteam cere semnarea contractului).
Greșeala
noastră de a nu confirma exact detaliile concesiilor pe care le-am
făcut, au dus la un cost mult mai mare al vinului oferit din partea
casei; morala acestui aspect este ca întotdeauna să vă asigurați și să
confirmați asupra ce v-ați înțeles. Pe atunci nu aveam e-mail; acum,
puteți trimite o sumarizare a înțelegerii pe e-mail – reduce riscul
deformării înțelegerii.
Negociatorii ignoră faza finală a
negocierii, pe riscul lor. Concesii apărute târziu și uneori valoroase
afectează direct profitabilitatea înțelegerii.
Robin Copland – Scotwork International